(0-241) 2-21-87

datele de Contact ale primăriei

Vizitează-ne

Adresa primăriei

Bd. Ștefan cel Mare 14

Orașul Cimișlia

Scrieți-ne un mesaj

Noutățile primăriei

Delegația coreeană și română in vizită la Cimișlia

Delegația coreeană și română in vizită la Cimișlia

08-05-2015, 13:53

În cursul zilei de 7 mai, a continuat vizita delegației coreene și române în Cimișlia.

În comun cu reprezentanții Primăriei Cimișlia, oaspeții noștri au dorit să cunoască specificul orașului nostru, în special la capitolul cultură și afaceri.

Astfel, Lae Weon Park și Octavian Gagiu au vizitat biblioteca ”Mihai Eminescu” unde au purtat un dialog cu reprezentanții din domeniul culturii, tineret și mediul asociativ cultural din orașul Cimișlia.

Apoi a fost vizitat Muzeul de Creație și Etnografie,  Centrul de Creație, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” iar în cursul zilei de după amiază au făcut cunoștință cu Incubatorul de Afaceri, recent deschis la Cimișlia. La incubator au participat rezidenții recent ”incubați” și alți reprezentanți ai mediului de afaceri din Cimișlia și ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud.

Antreprenorii cimișlieni au fost cointeresați de a dezvolta relații de colaborare cu omologii coreeni și români în domeniile comun identificate și anume: agricultură, legumicultură, cultivare de soiuri noi, energie verde, biotehnologie, etc.

Iar în cursul zilei de 8 mai, a fost semnat Acordul de colaborare între Primăria Cimișlia, Consiliul raional Cimișlia și Open Bridge Consortium la sediul Incubatorului de Afaceri din Cimișlia.

Amintim că, Open Bridge Consortium este o asociație culturală și de afaceri având la bază relațiile strânse de colaborare între Suwon din Coreea și Cluj-Napoca din România, însă ei sunt deschiși de a crea o punte de legătură și cu Cimișlia, prin înființarea Open Bridge Moldova.

/