(0-241) 2-21-87

datele de Contact ale primăriei

Vizitează-ne

Adresa primăriei

Bd. Ștefan cel Mare 14

Orașul Cimișlia

Scrieți-ne un mesaj

Noutățile primăriei

Primarul orașului Cimișlia, Sergiu ANDRONACHI, a întreprins o vizită lucru în orașul Gura Humorului, România

10-02-2020, 15:59

În perioada 5-8 februarie 2020, 18 primari de orașe din Republica Moldova printre care și primarul orașului Cimișlia, Sergiu ANDRONACHI, au întreprins o vizită în orașul Gura Humorului, România, unde s-a desfășurat Consiliului Director al Asociației Orașelor din România (AOR). Alături de cei 45 de primari de orașe din România, la eveniment au participat Vetuța Stănescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din România; Gheorghe Friptu, director în cadrul Ministerului Fondurilor Europene România și Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava. Printre problemele ce preocupă autoritățile locale din România, participanții la Consiliul Director al AOR au scos în evidență necesitatea susținerii necondiționate a comunităților locale din Republica Moldova prin investiții directe dar și importanța unei colaborări concrete dintre structurile asociative din dreapta și stânga Prutului.

Președintele Asociației Orașelor din România Mădălin Ady Teodosescu a cerut Guvernului României să investească direct în comunitățile din Republica Moldova deoarece primarii știu cel mai bine care sunt nevoile și prioritățile comunităților care i-au ales.

Președintele executiv al AOR Ionel Chiriță a subliniat importanța unui sprijin necondiționat din partea autorităților române față de o dezvoltare locală competentă, unitară și concretă a Republicii Moldova, iar experiența primarilor de orașe din România ar putea fi folosită pentru a coordona un program românesc de investiție în Republica Moldova.  

„Structurile asociative din România și Republica Moldova au capacitatea de a fi un promotor al dezvoltării comunităților din stânga Prutului. Împreună cu partenerii noștri din CALM, dar și cu reprezentanții structurilor asociative din România, cum sunt Asociația Orașelor din România, Asociația Comunelor din România, Asociația Municipiilor din România am putea direcționa eficient un set de investiții care se vor regăsi în creșterea nivelului de trai al cetățenilor din Republica Moldova, a declarat Ionel Chiriță.

Astfel, Asociația Orașelor din România a făcut un apel către Guvernul României dar și către toți reprezentanții autorităților centrale și locale de a construi împreună primul program transnațional de finanțare al proiectelor de dezvoltare locală adresat direct unităților administrativ-teritoriale din RM.

De asemenea, primarii din Republica Moldova au avut o întrevedere cu angajații primăriei Gura Humorului, au cunoscut unele bune practici implementate de colegii lor de peste Prut, au vizitat Parcul de agrement Ariniș cu investiții europene, Muzeul Etnografic din oraș, piața agroalimentară etc.

La 26 februarie 2018, Congresul Autorităților Locale din Moldova a semnat un acord de parteneriat cu Asociația Orașelor din România. În această perioadă de timp cele două asociații reprezentative au realizat în comun mai multe evenimente de interes pentru reprezentanții APL din cele două state.

Serviciul de Comunicare al CALM