Pensiile se plătesc lunar în numerar, pentru luna în curs în localitatea în raza căreia își are domiciliul beneficiarul sau alte persoane împuternicite de beneficiar, în baza procurii al cărei termen de valabilitate nu poate fi mai mare de 6 luni.
1. Prin intermediul căror instituții financiare se plătesc pensiile?
Pensiile se plătesc prin intermediul:
- Oficiilor poștale din teritoriu;
- Băncii de Economii sau filialelor ei – beneficiarul va depune o cerere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale (CTAS) în care va indica codul instituției bancare și numărul contului bancar;
- În baza cardului bancar, care poate fi primit de la Banca de Economii – beneficiarul va depune o cerere la CTAS, în care va solicita transferul pensiei pe card.
2. Dacă pensionarul se află temporar peste hotarele țării, cum i se achită pensia?
Dacă pensionarul se află temporar peste hotarele Republicii Moldova, pensia poate fi primită de o altă persoană în bază de procură, eliberată pe un termen de maximum 6 luni. În cazul în care termenul procurii a expirat, o altă procură poate fi autentificată de ambasada (consulatul) Republicii Moldova din țara de reședință.
3. Dacă pensionarul s-a stabilit în altă localitate, cum se efectuează plata pensiei?
În cazul în care pensionarul sau beneficiarul de alocaţie îşi stabileşte domiciliul în alt raion, plata pensiei sau alocaţiei se efectuează la locul nou de trai, începînd cu luna din care aceasta a fost suspendată la locul precedent de trai.
4. Dacă pensionarul a plecat peste hotarele țării pentru tratament și timp de 2 ani nu a primit pensia, cum poate primi pensia pe această perioadă?
Pensionarul va depune cerere de reluare a pensiei la Casa Teritorială de Asigurări Sociale. La cerere va anexa copia buletinului de identitate. În cazul dat pensia va fi achitată integral pe perioada a 2 ani.
Conform prevederilor legii, plata pensiei se reia din luna în care beneficiarul a depus cererea şi actele ce confirmă dreptul său la plata pensiei, aceasta fiind achitată retroactiv pe o perioadă de cel mult 3 ani anteriori datei solicitării, dar nu mai devreme de data suspendării.
5. Dacă beneficiarul de pensie a decedat ce un an în urmă și din motive întemeiate nu a primit pensia pe 6 luni, cine o poate primi în locul acestuia?
Pensia neachitată, în legătură cu decesul beneficiarului, se plăteşte inclusiv pentru luna decesului pentru o perioadă de cel mult 3 ani din ziua decesului pensionarului soţului supravieţuitor, părinţilor, copiilor acestuia, iar în cazul lipsei acestora – persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
6. Dacă pensionarul se află în întreținerea deplină a statului, acesta are dreptul să beneficieze de pensie?
Pensia pentru pensionarii și invalizii aflați în întreținerea deplină a statului (persoanele cazate în aziluri de bătrîni, instituții sociale, centre de plasament) se plătește în proporții de 25% din mărimea pensiei stabilite.
Pensia de urmaş se plăteşte integral copiilor care se află în întreţinerea deplină a statului.
Beneficiarilor de pensii din rîndurile militarilor care trăiesc în aziluri li se plătește diferența dintre pensie și costul întreținerii, dar nu mai puțin de 25% din mărimea pensiei stabilite.
7. Cînd se efectuează rețineri din suma pensiilor?
Reţinerile din pensie se efectuează în baza:
a) deciziilor instanţelor judecătoreşti;
b) deciziilor organelor administrative;
c) deciziilor organului de asigurări sociale.
- Sumele pensiei sau alocaţiei plătite nelegitim în urma abuzurilor din partea beneficiarului se restituie integral în contul Casei Naţionale, achitînd lunar suma ce nu depășește 20% din suma pensiei stabilite.
- Din pensia de urmaș stabilită părintelui sau tutorelui pentru copii nu se fac rețineri.
- Nu se rețin din pensie sumele plătite în plus din greșeala organului de asigurări sociale.