Astăzi, 31 august 2026, de Ziua Limbii Române, în centrul orașului Cimișlia s-a desfășurat „Marea Dictare – Cimișlia”, o activitate dedicată promovării limbii române, culturii scrise și respectului față de valorile noastre lingvistice și culturale.
Evenimentul a început într-o atmosferă solemnă, cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova, interpretat de Lilia Manaf, marcând astfel importanța și semnificația acestei zile pentru noi toți.
Evenimentul a continuat cu un mesaj de felicitare și încurajare adresat participanților de către primarul orașului Cimișlia, care s-a alăturat apoi celor prezenți, participând și el la Marea Dictare.
Un rol important în organizarea și buna desfășurare a evenimentului l-au avut profesorii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Biblioteca Publică Orășenească Cimișlia, precum și Badea Anastasia, specialist în cultură, tineret și sport din cadrul Primăriei Cimișlia.
„Marea Dictare – Cimișlia” a fost mai mult decât un exercițiu de scriere. A fost un prilej de a ne reuni, de a celebra limba română și de a transmite generațiilor viitoare respectul pentru cultura și valorile noastre.











