📚 La Cimișlia s-a desfășurat Atelierul zonal „LecturaCentral”, ediția a IX-a, 2026

Astăzi, 29 octombrie 2026, Biblioteca Publică Orășenească „Mihai Eminescu” din Cimișlia a găzduit Atelierul zonal organizat în cadrul Programului Național „LecturaCentral”, ediția a IX-a, cu genericul „Colecțiile de bibliotecă: valorificare în sprijinul dezvoltării culturii lecturii”.

Evenimentul a reunit specialiști din domeniul biblioteconomiei și reprezentanți ai administrației publice locale din raioanele Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova și Ștefan Vodă, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind dezvoltarea și modernizarea serviciilor de bibliotecă.

Agenda atelierului a cuprins subiecte de actualitate pentru domeniul biblioteconomic, abordate de specialiști ai Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (BNRM) și ai Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”. Discuțiile s-au axat pe promovarea cărții naționale și dezvoltarea competențelor de lectură, modernizarea colecțiilor de carte pentru copii, diversificarea resurselor bibliotecare și integrarea documentelor electronice, valorificarea colecțiilor speciale, cercetarea colecțiilor prin indicatori de performanță, precum și instruirea continuă a personalului de specialitate.

Din partea Primăriei orașului Cimișlia, la eveniment a participat viceprimarul Sergiu Suhan, care a adresat un cuvânt de salut participanților și a evidențiat rolul bibliotecii orășenești, aflate în subordinea administrației publice locale, în viața culturală și educațională a comunității.

Totodată, viceprimarul a anunțat că, până la sfârșitul lunii octombrie, urmează să fie disponibil proiectul tehnic pentru reparația capitală a bibliotecii. Investiția estimată depășește 15 milioane de lei, iar Primăria își propune să atragă și fonduri europene pentru realizarea lucrărilor. Proiectul prevede reabilitarea clădirii și modernizarea sistemelor inginerești, cu scopul de a crea condiții moderne și confortabile pentru cititori și angajați.

Primăria orașului Cimișlia apreciază contribuția bibliotecarilor la dezvoltarea culturală și educațională a comunității și susține inițiativele care încurajează lectura și accesul la cunoaștere.

📖 Cartea și lectura rămân piloni esențiali ai unei comunități educate și unite!

Share this post
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp