Astăzi, administrația publică locală, în frunte cu viceprimarul Dorin Coroian, împreună cu reprezentanți ai societății civile, au adus un omagiu victimelor primului val de deportări sovietice. Au fost depuse flori la Monumentul Represaților din Cimișlia, în semn de reculegere și respect pentru cei care au suferit nedrept.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 25.000 de basarabeni – printre care intelectuali, gospodari, învățători, preoți, țărani – au fost deportați în Siberia de către regimul sovietic. Au fost despărțiți de familii, urcați în vagoane de vite și trimiși în necunoscut, în condiții inumane. Puțini s-au mai întors. Cei mai mulți au rămas doar în amintiri și în filele istoriei.
