📢 ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie cu privire la corelarea bugetului orășenesc cu Legea Bugetului de Stat pentru anul 2026.
Primăria orașului Cimișlia reamintește cetățenilor, reprezentanților societății civile și tuturor părților interesate că, în perioada 09–29 ianuarie 2026, are loc consultarea publică a proiectului de decizie privind corelarea bugetului orășenesc cu Legea bugetului de stat pentru anul 2026.
Scopul proiectului constă în asigurarea funcționalității instituțiilor publice subordonate Primăriei orașului Cimișlia, prin ajustarea bugetului local la prevederile Legii bugetului de stat pentru anul 2026.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 29 ianuarie 2026, pe adresa: secretar.consiliu@cimislia.md, la tel.: 0 (241) 2 28 42; 0 (241) 22187; 060962777, sau la sediul Primăriei Cimișlia, adresa bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 14, et. II, bir. 21.
Primăria orașului Cimișlia încurajează participarea activă a cetățenilor în procesul decizional și promovarea transparenței în administrarea finanțelor publice locale.