Astăzi, 12 august 2025, orașul nostru prinde viață prin energia și creativitatea tinerilor noștri! 
Dimineața a început cu o ședință de lucru în incinta Casei de Cultură, unde au fost prezentate rezultatele programului de granturi pentru APL de nivelul I – Youth Policy Lab, un program care sprijină implicarea tinerilor și testarea soluțiilor locale.
La discuții au participat viceprimarii Dorin Coroian și Sergiu Suhan, reprezentanți ai Primăriei Cimișlia, Natalia Răileanu – administratoare AO ,,Pro Cimișlia”și responsabilă de depunerea proiectului , echipa Consiliului Național al Tineretului din Moldova: Roman Banari, Gabriela Solomon, Valeriu Drăgălin, șefa Centrului Raional de Tineret Cimișlia – Irina Josu, precum și tinerii din cadrul Consiliul Local al Tinerilor Cimișlia.
Tinerii au menționat că în comunitatea noastră lipseau evenimente dedicate exclusiv lor. Cu implicare și determinare, au participat la proiect, au câștigat un grant de 50 000 lei și au beneficiat de cofinanțarea Primăriei Cimișlia cu încă 50 000 lei, reușind să organizeze un eveniment de amploare – Youth Fest Cimișlia. Sub îndrumarea dnei Anastasia Badea, au amenajat zona tinerilor, au pregătit surprize și au promovat evenimentul cu entuziasm. 
