Cimișlia a sărbătorit Hramul orașului – o zi plină de tradiții, emoții și bucurie

Pe 28 august, comunitatea din Cimișlia s-a reunit pentru a sărbători Hramul orașului – o zi specială pentru toți cimișlienii, marcată prin tradiție, muzică, emoții și momente frumoase petrecute împreună.
Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, iar pe parcursul zilei cimișlienii și oaspeții orașului s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare și de Târgul meșterilor populari și al producătorilor autohtoni, unde talentul și munca oamenilor din comunitatea noastră au fost puse în valoare.
Un moment deosebit de emoționant a fost dedicat celor 28 de familii din Cimișlia care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie. Cuplurile au fost felicitate și onorate pentru o jumătate de secol de iubire, înțelegere, răbdare și viață construită împreună.
Programul artistic al serii a început cu evoluția ansamblurilor Casei de Cultură Cimișlia, care au adus pe scenă talentul și energia colectivelor artistice locale.
Seara a continuat cu prestațiile invitaților speciali – Giorgiana Edel, Darina Stamate, Mihaela Tabură, ansamblul Romanița, Kapushon, Pasha Parfeni, Anișoara Prisăcaru și Mark Stam, iar atmosfera de sărbătoare a fost completată de DJ Max Bolotov.
🙏 Primăria orașului Cimișlia mulțumește tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea evenimentului – angajaților Primăriei orașului Cimișlia, Inspectoratului de Poliție Cimișlia, Inspecoratului General de Carabinieri DG SUD, pompierilor, Î.M „Servicii Publice Cimișlia”, Casei de Cultură Cimișlia, artiștilor, meșterilor și producătorilor locali, colectivelor artistice, partenerilor Linella și maib Cimișlia, voluntarilor și, în primul rând, tuturor cimișlienilor care au fost alături de noi.
Prezența și buna dispoziție a fiecăruia dintre voi au făcut ca această zi să fie una cu adevărat specială.
🤍La mulți ani, Cimișlia!
Să ne fie orașul mereu plin de oameni uniți, de tradiții frumoase, de bucurie și de speranță!
📸 Vă invităm să retrăiți atmosfera Hramului prin imaginile surprinse în această zi de sărbătoare.
Share this post
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp