Comemorarea victimelor primului val de deportări staliniste din anul 1941 la Cimișlia
Astăzi, 12 iunie 2026, a avut loc un eveniment de comemorare dedicat victimelor primului val de deportări staliniste din anul 1941. Acțiunea s-a desfășurat la Monumentul victimelor represiunilor staliniste din centrul orașului, în prezența reprezentanților administrației publice locale, ai instituțiilor publice, ai organizațiilor obștești și a cetățenilor orașului.
Cei prezenți au adus un omagiu persoanelor care au avut de suferit în urma represiunilor regimului totalitar sovietic. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, mii de familii din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost ridicate din locuințele lor și deportate forțat în Siberia și în alte regiuni îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Oameni nevinovați – intelectuali, gospodari, învățători, preoți, țărani și copii – au fost urcați în vagoane de marfă și trimiși în condiții inumane, fără drept de întoarcere și fără certitudinea supraviețuirii.
În cadrul ceremoniei au fost rostite mesaje de comemorare și reculegere. Din partea administrației publice locale, un mesaj a fost transmis de contabilul-șef al Primăriei orașului Cimișlia, Corina Turutea, care a subliniat importanța păstrării memoriei istorice, a respectului față de victimele deportărilor și a transmiterii adevărului despre aceste tragedii generațiilor viitoare.
Participanții au depus flori la monument și au păstrat un moment de reculegere în memoria celor deportați.
Primăria orașului Cimișlia își exprimă respectul și recunoștința față de toți cei care au participat la această acțiune de comemorare și reafirmă importanța promovării valorilor democratice, a respectului pentru drepturile omului și a cunoașterii istoriei.
