Mesajul de felicitare a Primarului orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii

Dragi femei – mame, fiice și bunici,

Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, vă transmit cele mai sincere urări de sănătate, fericire și împlinire. 8 Martie este un moment special în care celebrăm frumusețea, sensibilitatea, puterea și dăruirea femeii – valori care aduc echilibru, lumină și armonie în societatea noastră.

Prin profesionalismul, responsabilitatea și implicarea de care dați dovadă zi de zi, contribuiți în mod esențial la dezvoltarea comunității și la crearea unui mediu mai bun pentru generațiile viitoare. Fie că activați în administrație, educație, cultură sau în alte domenii, rolul dumneavoastră este unul de neînlocuit.

Sunteți motorul familiei, sprijinul prietenilor și sursa de inspirație pentru toți cei din jur.Vă mulțumesc pentru munca, răbdarea și dedicarea cu care vă îndepliniți responsabilitățile și pentru inspirația pe care o oferiți în fiecare zi.

Vă doresc ca această primăvară să vă aducă bucurii, liniște sufletească, realizări frumoase și multe momente de neuitat alături de cei dragi. Să fiți apreciate și respectate nu doar astăzi, ci în fiecare zi a anului!

🌷 La mulți ani!

Cu respect și considerație,
Sergiu Andronachi

Share this post
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp