✅Ordine și curățenie în orașul Cimișlia

Primăria orașului Cimișlia a purtat în repetate rânduri discuții cu cetățenii privind necesitatea eliberării terenurilor publice ocupate prin amplasarea construcțiilor neautorizate. În acest sens, pe parcursul ultimelor luni au fost întreprinse mai multe acțiuni: au fost expediate prescripții către proprietari, au fost organizate ședințe și discuții cu locatarii, iar cetățenii au fost informați despre obligația de a elibera spațiile publice ocupate ilegal.

În pofida acestor demersuri, o parte dintre construcțiile amplasate neautorizat nu au fost demontate de către proprietari. Din acest motiv, Primăria Cimișlia, prin intermediul Întreprinderii Municipale „Servicii Publice Cimișlia”, a început demolarea construcțiilor amplasate neautorizat pe domeniul public.

Lucrările au început cu demolarea construcțiilor de pe strada Mihai Eminescu 31 și vor continua și în alte zone unde există astfel de situații.

Amplasarea haotică a acestor construcții creează un aspect neplăcut pentru orașul nostru. Scopul acestor acțiuni este să avem un oraș mai curat, mai ordonat și un aspect exterior plăcut.

Primăria îndeamnă cetățenii care au astfel de construcții să le demoleze din propria inițiativă, pentru a evita intervenția autorităților.

📸 În imaginile de mai jos puteți vedea situația din teren.

Share this post
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp