🇲🇩 Cimișlia celebrează 406 ani de la prima atestare documentară!
În ajunul Zilei administrative a orașului Cimișlia, când vom marca 406 ani de la prima atestare documentară a localității (4 iulie 1620), au fost organizate o serie de activități dedicate acestei importante aniversări.
Manifestările au început cu Mitingul solemn și depunerea de flori la Monumentul Eroilor Cimișlieni, un moment de recunoștință și respect față de cei care și-au jertfit viața pentru viitorul acestui pământ. Cu acest prilej, viceprimarul orașului Cimișlia, Sergiu Suhan, a adresat un mesaj de omagiu și apreciere, subliniind importanța păstrării memoriei istorice și a valorilor care ne unesc ca comunitate.
Programul a continuat la Muzeul de Istorie, Etnografie și Arte Cimișlia, unde a fost inaugurată Expoziția de pictură cu lucrări reprezentative dedicate orașului, organizată din arhiva Primăriei orașului Cimișlia. Vizitatorii au admirat creații realizate în cadrul taberelor de pictură desfășurate de-a lungul anilor la Cimișlia, lucrări care surprind frumusețea, identitatea și spiritul orașului nostru.
Atmosfera evenimentului a fost completată de un program muzical oferit de Ansamblul folcloric „Legenda”, de pe lângă Casa de Cultură Cimișlia, sub conducerea artistică a lui Leonid Nenescu.
Cu ocazia acestei aniversări, adresăm tuturor locuitorilor cele mai sincere felicitări! Vă mulțumim pentru implicare, pentru grija față de comunitate și pentru dragostea pe care o purtați orașului nostru. Împreună, continuăm să dezvoltăm o Cimișlie mai frumoasă, mai prosperă și mai unită.
Pe 4 iulie, începând cu ora 21:00, vă invităm la proiecția video „Cimișlia – file de istorie și prezent”, un material dedicat trecutului, prezentului și perspectivelor orașului nostru.
La mulți ani, Cimișlia! La mulți ani tuturor cimișlienilor! ❤️💙💛
