În ediția din 26 octombrie 2025 a emisiunii „RadioMatinal de Weekend”, primarul orașului Sergiu Andronachi a vorbit despre atmosfera deosebită de la Festivalul Internațional „Miorița – Laie, Laie Bucălaie”, desfășurat la Cimișlia în zilele de 25-26 octombrie. 

Edilul a menționat importanța acestui eveniment pentru comunitate, subliniind caracterul său internațional, prin participarea delegațiilor din Bulgaria, Ucraina, Turcia, Austria etc.
Totodată, primarul a subliniat că Cimișlia este o zonă cu potențial ridicat în domeniul creșterii ovinelor și caprinelor, iar de la un an la altul se observă diversificarea raselor, modernizarea stânelor și atragerea investițiilor.
