Stimați prieteni și frați români,
Cu ocazia Zilei Naționale a României, adresez, din numele Primăriei orașului Cimișlia și al meu personal, cele mai calde felicitări tuturor cetățenilor români.
Această zi simbolică ne reunește în spiritul unității, al respectului și al legăturilor istorice care au stat întotdeauna la temelia relației dintre comunitățile noastre.
Astăzi, alături de colegi din administrația publică, cetățeni ai orașului, am participat la momentul solemn de depunere de flori la monumentul „Eroii Neamului”, aducând un omagiu celor care au luptat pentru libertate, demnitate și identitate națională.
Evenimentul a fost marcat de alocuțiuni ale participanților, fiecare subliniind valorile care ne apropie și dorința comună de a continua buna cooperare și prietenie.
Ceremonia a fost îmbogățită de o prestație muzicală deosebită susținută de Maria-Magdalena Cazacu, care a interpretat emoționanta piesă „Pentru ea” de Ion și Doina Aldea Teodorovici – un moment care a atins sufletele tuturor celor prezenți.
În mod special, transmitem mulțumiri orașelor noastre înfrățite din România pentru colaborarea constantă, sprijinul oferit de-a lungul timpului și pentru prietenia autentică ce ne leagă. Aceste relații reprezintă o punte importantă între comunitățile noastre și un exemplu de unitate și cooperare.
Rămânem uniți prin cultură, tradiții și respect reciproc, iar aceste legături vor continua să fie un pilon puternic pentru generațiile ce urmează.
La mulți ani, România!
La mulți ani încununați de succes și prosperitate, dragi prieteni români!
