🌿 Cimișlia își consolidează reziliența climatică prin proiectul european Pathways2Resilience

Astăzi, 8 iulie 2026, în sala de ședințe a Primăriei orașului Cimișlia a avut loc evenimentul de lansare a proiectului „Pathways2Resilience: Reziliență climatică și gestionarea resurselor de apă în or. Cimișlia”, implementat de Primăria orașului Cimișlia în parteneriat cu Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, instituțiilor naționale, experți în domeniul schimbărilor climatice și parteneri implicați în dezvoltarea durabilă a comunității.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate obiectivele proiectului, etapele de implementare, rolul colectării datelor pentru evaluarea vulnerabilităților climatice, precum și importanța identificării unor soluții și investiții prioritare pentru adaptarea orașului la schimbările climatice.

🌍 Prin acest proiect, Primăria orașului Cimișlia își propune să dezvolte o abordare strategică pentru creșterea rezilienței comunității, gestionarea eficientă a resurselor de apă și pregătirea orașului pentru provocările climatice actuale și viitoare.

Mulțumim tuturor participanților și partenerilor pentru implicare și sprijin în construirea unui oraș mai verde, mai adaptat și mai rezilient!

#Cimișlia #Pathways2Resilience #ReziliențăClimatică #UniuneaEuropeană #DezvoltareDurabilă

Share this post
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp